| Titlu |
Relaţiile romāno-spaniole pānă la īnceputul secolului al XIX-lea |
| Descriere |
Relaţiile romāno-spaniole, de-a lungul Evului Mediu şi pānă īn epoca modernă, nu au avut un caracter continuu, ci s-au stabilit īn anumite momente, atunci cānd cele două popoare au avut nevoie unul de celălalt şi au avut şi capacitatea necesară de a intra īn contact direct. Ele au avut la bază interesul comun al luptei antiotomane, dar au fost frānate de obiectivele divergente ale celor două părţi īn cadrul acestei lupte. Dacă pentru romāni, pentru toate cele trei Ţări Romāneşti, idealul de cruciadă īşi păstrase, parţial, valabilitatea, īn sensul īn care lupta antiotomană trebuia să fie o luptă de apărare a libertăţii şi integrităţii lor teritoriale, o luptă de eliberare pentru acele popoare supuse dominaţiei otomane, pentru Spania, devenită principala putere a conglomeratului de state conduse de Habsburgi şi principala putere din Europa Occidentală, unde īşi instaurase o adevărată preponderenţă politică şi militară, lupta antiotomană era lupta dintre două mari puteri pentru supremaţie īn Europa, īn Marea Mediterană şi chiar īn lume.
Astfel, relaţiile romāno-spaniole au putut cunoaşte momente de vārf, cum ar fi cele din timpul lui Iancu de Hunedoara, Petru Rareş şi Mihai Viteazul, dar şi īndelungate perioade de stagnare sau de īntrerupere totală. Cu toate acestea, ele au reprezentat una din direcţiile politicii externe a Ţărilor Romāne ce nu poate fi trecută cu vederea, mai ales īn secolul al XVI-lea. Un studiu special consacrat acestor relaţii nu a fost realizat pānă īn momentul de faţă īn istoriografia romānă şi nici īn cea spaniolă. Din această cauză, autorul a considerat că este necesar, pentru mai buna cunoaştere a politicii externe generale a Ţărilor Romāne pānă la īnceputul secolului al XIX-lea, dar şi pentru mai buna cunoaştere a politicii externe spaniole din aceeaşi perioadă apariţia unei astfel de lucrări. |
| BlogPuls
Arta razboiului
