Între mai 1930 şi iulie 1943 au fost mulţi cei care ciuleau urechea la radio când venea ora conferinţelor ţinute de Constantin C. Giurescu pe teme de istorie românească. Profesorul se adresa atunci marelui public, preţ de 15 sau 30 de minute, fermecându-l cu poveşti documentate despre marii voievozi, despre târgurile dispărute ale ţării sau vechile ei judeţe, relatând cum se împărţea dreptatea odinioară pe aceste meleaguri şi ce gusturi de lux aveau boierii, cum au întemeiat Petru şi Asan un stat la sud de Dunăre şi cum s-a petrecut miracolul Unirii. Iată acum reeditate douăzeci şi cinci din aceste « lecţii publice » ţinute la Universitatea Radio şi adunate în volum pentru prima oară în 1942. Şi nu e exclus ca unele detalii care au surprins atunci să-i surprindă azi şi pe contemporanii n
Între mai 1930 şi iulie 1943 au fost mulţi cei care ciuleau urechea la radio când venea ora conferinţelor ţinute de Constantin C. Giurescu pe teme de istorie românească. Profesorul se adresa atunci marelui public, preţ de 15 sau 30 de minute, fermecându-l cu poveşti documentate despre marii voievozi, despre târgurile dispărute ale ţării sau vechile ei judeţe, relatând cum se împărţea dreptatea odinioară pe aceste meleaguri şi ce gusturi de lux aveau boierii, cum au întemeiat Petru şi Asan un stat la sud de Dunăre şi cum s-a petrecut miracolul Unirii. Iată acum reeditate douăzeci şi cinci din aceste « lecţii publice » ţinute la Universitatea Radio şi adunate în volum pentru prima oară în 1942. Şi nu e exclus ca unele detalii care au surprins atunci să-i surprindă azi şi pe contemporanii noştri.
De pildă : « Felul în care au înfăţişat cei mai mulţi dintre istorici pe Alexandru Lãpuşneanu este inexact : exagerat în unele privinţe, incomplet în altele. Atmosfera creată de cronica lui Grigore Ureche şi Simion Dascălul, pe de o parte, de nuvela lui Negruzzi, pe de altă parte, i-a fost cu totul defavorabilă : acest domn a ajuns prototipul stăpânitorului crud, tăind cu o plăcere sadică boierii, aproape egalul lui Vlad Ţepeş, celălalt nedreptăţit al istoriei. Câţi nu repetă şi astăzi: „Capul lui Moţoc cerem“, fără să ştie că, în ceea ce priveşte acest episod, povestirea talentatului Negruzzi e inventată pe de-a-ntregul şi că, în realitate, celebrul vornic a pierit la Liov, în Polonia, de mâna călăului, iar nu sfâşiat de mulţimea înfuriată a târgoveţilor din Iaşi.