Cartea "Dracula"

Dracula nu este doar un erou fantastic rezultat din imaginaţia scriitorului de factură gotică şi plasat de spaimele omului occidental în tainele Carpaţilor, acolo unde se află misterioasa “Poartă a civilizaţiilor”. Dracula este un simbol al părţii întunecate, al lumii tenebrelor care există în fiecare fiinţă. Vlad Dracul sau fiul său, Vlad Ţepeş - viteji domnitori ai ţării de la marginea lumii - devine sângerosul vampir care-şi extrage nemurirea din sângele (forţa vitală) a victimelor sale.

Dracula este un mit modern inspirat de un erou legendar al Evului Mediu căzut în tenebrele modernismului, fie el gotic, postmodernism sau chiar noile curente ale transmodernismului şi hipermodernismului.

Dezvrăjirea lumii şi deconstrucţia postmodernă nu lasă totuşi universul gol de simboluri. După ce Nietzsche ne spune că Dumnezeu a murit pentru a lăsa locul genezei supraomului, iată că din adâncul fiinţei, Diavolul nu vrea să piară.
Dracula, aşa cum este văzut el de Bram Stoker, este tocmai un model al supraomului luciferic, tragică prefigurare a anilor care îi urmează lui Stocker.

Vampirul este o creaţie mitologică prezentă în mai toate culturile şi civilizaţiile. Sângele (forţa vitală) îl transformă pe vampir într-un căutător al nemuririi. O nemurire nocturnă şi lipsită de gloria accederii la mistere, blestemat să nu poată trăi în lumină. El, Nosferatu, este în realitate doar o parodie a nemuririi, o încercare mimetică a lumii tenebrelor de a se insera în misterul vieţii prin acapararea forţei vitale a sufletului viu al lumii (în sens gnostic). Putem identifica mai multe planuri de raportare de la simbolistica vampirului accentuate de autoare în prezentul volum.

Planul istorico- social şi politic
Dracula cel istoric identificat fie cu Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, fie cu Vlad Ţepeş însuşi, legendarul domnitor al Ţării Româneşti, erou al luptei creştine antiotomane este văzut ca tenebrosul vampir din varii motive :

-datorită obiceiului său de a trage în ţeapă duşmanii, fie ei inamici ai ţării, fie boieri răzvrătiţi, clerici necinstiţi etc.

-datorită efortului saşilor din Sibiu, nemulţumiţi de domnitor, care prin tipăriturile lor fac cunoscută imaginea domnitorului cu caracteristici cvasi vampirice în Europa Occidentală. Ajunşi aici trebuie să subliniem prezentarea de către autoare a acţiunilor derulate de saşii din Braşov împotriva domnitorului ca pe o adevărată campanie de media desfăşurată în plin Ev Mediu.

Se transferă asupra imaginii domnitorului român crimele realizate de o anumită contesă, Elisabeta Bathory, de origine maghiară, despre care datele istorice susţin că ar fi fost adepta unor ritualuri magice ce vizau uciderea unor femei, consumul şi îmbăierea în sânge uman.

În acelaşi univers istorico-socio-politic a cărţilor cu vampiri se plasează în viziunea autoarei întrebarea de ce munţii Carpaţi au fost consideraţi leagăn al vampirilor. Motivele invocate de autoare sunt: vechimea superstiţiilor şi credinţelor în existenţa vampirilor, moroilor, al lui Nosferatu (Nefârtatul).
Reminiscenţe ale unor credinţe religioase precreştine fac într-adevăr multe din poveştile folclorului românesc să includă căpcăuni, moroi, strigoi şi alte fiinţe nocturn demonice.
Licantropia descrisă de Mircea Eliade în volumul De la Zalmoxis la Gengis-Han (Ed. stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1980) şi credinţele dacilor în puterea oamenilor lupi, simboluri solare ale eroului civilizator, sunt creştinate şi trimise în sfera demonicului nocturn sub imperiul maleficului vârcolac. Astfel Ţara Valahiei sau a Vlahiei a fost uneori înţeleasă ca ţară a lupilor volf (germană.), woolf (engleză), volc (slavă), iar Carpaţii ca loc al unor misterioase existenţe supranaturale.

Tot în registrul istorico politic, autoarea ne vorbeşte de cele două orori ale secolului nostru, nazismul şi comunismul, ca oglindire socio-politică a sângerosului vampir în planul real.

Imaginarul colectiv al sfârşitului sec. al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea prefigura tenebrele istorice ce vor urma şi spaimele sociale l-au întruchipat astfel pe teribilul Conte din Carpaţi.

Un alt plan de înţelegere al vampiricului este cel magico iniţiatic. Antropologi precum Mircea Eliade, Petru Culianu, reuşesc să evidenţieze în mentalitatea omului primitiv credinţa acestuia că prin consumarea unicului animal totemic, vânătorul iniţiat preia puterile animalului vânat. În această credinţă îşi are originea canibalismul ritualic, când învingătorul îl consuma efectiv pe duşman.

Credinţele religioase ale societăţilor mai evoluate renunţă la canibalismul efectiv, lăsând doar elemente de vampirism ritualic. Amintim aici obiceiul de a bea o picătură de sânge din sângele cuiva pentru a deveni fraţi de cruce. Jertfele aduse zeilor se realizau şi se realizează încă în unele culturi prin sângele unor animale sacrificiale.

În acest context nu trebuie să uităm sacrificiul uman. Este interesantă o anumită analogie între obiceiul dacilor, introdus în civilizaţia acestora de cultul lui Zalmoxes de a arunca în suliţe solii trimişi către tărâmul de dincolo şi obiceiul lui Vlad Ţepeş, prototipul uman al lui Dracula, de a-şi trage în ţeapă inamicul.

La acest nivel al analizei invocând magicul, o vom aduce în discuţie pe zeiţa Akasha, „Mama tuturor vampirilor”, adusă la viaţă de vampirul Lestat, nimeni altul decât eroul cărţii scriitoarei Anne Rice şi a filmului „Interviu cu un vampir”. Zeiţa Akasha evocă în fapt o zeitate hindusă semnificând, Akasha zeiţa spaţiului omniprezent care generează, dar şi distruge toate fiinţele .
Identificarea acestora cu un vampir în gândirea scriitorilor postmoderni nu face decât să accentueze latura devoratoare a creaţiei pe care hinduşii o acordă „Marii Mame”. Unul din simbolurile iconografice ale marii zeiţe hinduse o reprezintă pe aceasta ţinându-şi capul retezat în propria mână şi bând cu nesaţ împreună cu alte două zeiţe din propriul sânge.

Simbolistica hindusă a acestei reprezentări iconografice este aceea că Marea Zeiţă este cea care distruge ignoranţa şi purifică lumile prin jertfa propria sale forţe vitală către Ea însăşi. Desigur imaginarul postmodern îi asociază temutei Zeiţe un aspect de forţă malefică, de origine demonică, destul de departe de simbolistica sa originală.

Un al treilea nivel, mai puţin accentuat de autoare, este cel al simbolismului erotic al vampirului. Dacă Dracula este atras spre Anglia şi astfel spre propria distrugere, este pentru că el consideră că şi-a regăsit soţia pierdută şi reîncarnată, tocmai aceea care i-a fost soţie şi pentru iubirea căreia prinţul Vlad renunţă la creştinism şi devine Dracula. Este cea care, reîncarnată, îi redă odihna veşnică anulându-i imortalitatea vampirică.

Cel de al patrulea nivel de înţelegere este cel psihologic în care vampirul rerezintă nimic altceva decât propriile noastre tenebre personificate.

Volumul Anei Maria Boboc este o deschidere hermeneutică faţă de literatura cu vampiri fie ea la origine gotică, postmodernă sau SF.

Volumul de faţă este o poartă spre înţelegerea imaginarul fantastic, şi în acelaşi timp o invitaţie la lectură.

Inchide