"Exact asta este un jurnal:
un mod de a explica, de a desfãsura în cuvinte
sulul înfãsurat al vietii noastre...
...pânã la urmã sfârsitul ne prinde pe fiecare
într-o înfãsurare sau alta, „neexplicati“."
"Am tãcut bine atâtia ani de zile. Veninul strâns în mine nu atinsese
concentratia necesarã pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit
sã cunosc spaima cãrnii si lehamitea ultimã a sufletului, sã mã desprind de oameni
care plecând au luat pãrti din mine, sã-mi îngrop prieteni, sã trãiesc o revolutie si
sã am socul întâlnirii cu poporul meu, sã mã destram, sã mã detest, sã mã înec în
regrete si remuscãri si sã mai vreau totusi sã mã adun din nou. Fãrã toate astea,
orice paginÃ
"Exact asta este un jurnal:
un mod de a explica, de a desfãsura în cuvinte
sulul înfãsurat al vietii noastre...
...pânã la urmã sfârsitul ne prinde pe fiecare
într-o înfãsurare sau alta, „neexplicati“."
"Am tãcut bine atâtia ani de zile. Veninul strâns în mine nu atinsese
concentratia necesarã pentru a deveni leac. Eram pur si simplu necopt. A trebuit
sã cunosc spaima cãrnii si lehamitea ultimã a sufletului, sã mã desprind de oameni
care plecând au luat pãrti din mine, sã-mi îngrop prieteni, sã trãiesc o revolutie si
sã am socul întâlnirii cu poporul meu, sã mã destram, sã mã detest, sã mã înec în
regrete si remuscãri si sã mai vreau totusi sã mã adun din nou. Fãrã toate astea,
orice paginã scrisã în nume propriu nu este decât o enormã pãlãvrãgealã. Dincolo
de usa interzisã clocoteste viata moralã a fiecãruia dintre noi. În odaia aceasta, în
care nimeni nu poate pãtrunde fãrã voia noastrã si a cãrei usã rãmâne pentru
ceilalti cel mai adesea închisã, se desfãsoarã drama fiecãrei vieti. Acolo au loc
complezentele noastre cu noi, acolo îsi au sãlasul duplicitãtile noastre, de acolo ne
procurãm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însã tot acolo apare si creste dezgustul
de noi, acolo cad mãstile pe care îndeobste le purtãm, acolo are loc suplicierea
noastrã, judecata noastrã si, în sfârsit, tot de acolo obtinem un nou termen de
gratie pentru a putea parcurge o altã bucatã din drumul pe care-l mai avem în
fatã."
"Cei care citesc cu glas tare povesti o fac pentru ca îi iubesc pe copii si
pentru ca iubesc deopotriva povestea pe care o citesc. Dar nu numai
copiii pot sa asculte povesti. Toata cultura nu este în fond decât o
poveste pentru oameni mari. Iar eu nu fac decât sa le citesc povesti
oamenilor mari. Povestile care mi-au placut cel mai mult si pe care
sper ca si ei le vor asculta asa cum le-am citit si eu prima oara: cu
sufletul la gura."
Gabriel Liiceanu