Volumul prezinta o serie de teorii si modele ale asistentei sociale, insistând asupra elementelor de ordin metodologic.
“Calitatea vietii”, ameliorarea acesteia, este privita; ca obiectiv central al practicii asistentei sociale, atât la nivelul interventiei individualizate cât si a programelor sociale. Interpretând astfel obiectul practicii asistentei sociale, autorul subliniaza modalitatea de masurare a succesului programelor de interventie, anume variatia indicatorilor obiectivi si subiectivi ai calitatii vietii. Astfel se poate aprecia atât schimbarile “obiectiv-cantitative” cât si cele “subiectiv-calitative” generate de interventia sociala.
Privita ca o interventie asupra unui sistem social (individ-familie-comunitate) aflat în disfunctie, modelul de asistenta sociala propus de autor
Volumul prezinta o serie de teorii si modele ale asistentei sociale, insistând asupra elementelor de ordin metodologic.
“Calitatea vietii”, ameliorarea acesteia, este privita; ca obiectiv central al practicii asistentei sociale, atât la nivelul interventiei individualizate cât si a programelor sociale. Interpretând astfel obiectul practicii asistentei sociale, autorul subliniaza modalitatea de masurare a succesului programelor de interventie, anume variatia indicatorilor obiectivi si subiectivi ai calitatii vietii. Astfel se poate aprecia atât schimbarile “obiectiv-cantitative” cât si cele “subiectiv-calitative” generate de interventia sociala.
Privita ca o interventie asupra unui sistem social (individ-familie-comunitate) aflat în disfunctie, modelul de asistenta sociala propus de autor privilegiaza teoria schimbarii ca perspectiva teoretica de interpretare a asistentei sociale, teorie în care clientul individual sau colectiv este el însusi agent al schimbarii, asistentul social având rolul de evidentiere a disfunctionalitatilor si facilitarea accesului clientului la diversele resurse din mediul social. Ca tehnici de interventie ne sunt prezentate modelele “casework” – al “lucrului de caz” , consilierea nondirectiva si ca macropractica asistenta sociala prin programe de interventie. O discutie aparte în cadrul volumului îl are dimensiunea de stiintificitate a asistentei sociale. Autorul prezinta distinctia între asistenta sociala ca ansamblu de metode tehnici si practici de interventie si din aceasta; perspectiva; este “profesiune” eminamente practica, si dimensiunea epistemologica de validare a metodelor utilizabile în cadrul interventiei sociale. din aceasta perspectiva dimensiunea stiintifica a asistentei sociale îi apare autorului ca manifestându-se la nivelul metateoretic.
Ne sunt prezentate doua paradigme întâlnite în analiza tehnicilor de asistenta sociala anume perspectiva psihologizanta conform careia asistenta sociala este o aplicare de ordin secund al tehnicilor derivate din psihoterapie, si perspectiva sociologizanta conform careia asistenta constituie o dimensiune aplicativa a sociologiei o latura a sociologiei orientata asupra ameliorarii disfunctiilor sociale. In cadrul acestei din urma perspective, la care autorul subscrie, tehnicile de interventie, chiar cele cu o provenienta certa dinspre latura psihologiei cum sunt cele de consiliere nondirectiva, se autonomizeazaevenind “socioterapii de reinsertie sociala”.
Ca domeniu de confluenta si sinteza a tehnicilor de interventie provenind dinspre domeniul sociologiei, psihologiei, stiintelor educatiei si comunicarii, asistenta sociala realizeaza propria metodologie si propriul univers epistemic.