Cartea "Despre Necunoasterea lui Dumnezeu"

Despre Necunoasterea lui Dumnezeu   Inchide

Opera ramasa de pe urma Sfantului Ioan Gura de Aur este foarte vasta, fara comparatie printre parintii crestini de limba greaca, egal fiindu-i sub acest aspect numai Fericitul Augustin, scriitor de limba latina.


Opera lui Ioan este compusa din tratate, cateheze, comentarii biblice, omilii la cartile Vechiului si ale Noului Testament, diverse cuvantari, epistole, precum si carti de cult, dintre care cea mai celebra, ramane, fara indoiala, Slujba Sfintei Liturghii, dupa care se oficiaza liturghia in cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe. Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici sustinute de Ioan in Antiohia si Constantinopol. Aceste predici erau consemnate de persoane specializate care efectuau functia de tahigrafi, iar apoi, inaintea editarii acestora, erau revazute de catre Ioan. Cum majoritatea scrierilor din epoca erau elaborate prin dictare si lecturate cu voce tare, faptul ca scrierile lui Ioan au la origine discursuri sustinute in Biserica nu le situeaza mai prejos fata de tratatele religioase redactate numai spre a fi citite.
Dimpotriva, stralucita arta retorica pe care o stapanea cel supranumit Gura de Aur confera scrierilor sale o frumusete aparte, si, datorita faptului ca Ioan avea de fiecare data in vedere si viata morala a credinciosilor carora le predica, sunt evidentiate corelatiile existente intre invatatura crestina si viata crestina.


Astfel, lecturarea scrierilor lui Ioan nu lasa impresia unui dogmaticism pur si steril, strain vietii de credinta, pe care o poate resimti cititorul tratatelor teologice pure. Scrierile lui Ioan ating mai toate aspectele vietii morale si pastorale, ajungand pana la comentarea practicilor vietii cotidiene, urmaresc interpretarea cartilor din Vechiul Testament cel mai mult folosite in Biserica, elogiaza personalitatea multor personaje biblice, a sfintilor si a contemporanilor sai de seama, se opresc asupra invataturilor fundamentale ale Bisericii si apara ortodoxia crestina de asaltul ereziilor foarte numeroase din epoca. Din cea din urma categorie de subiecte ale predicilor sale fac parte si cele cinci discursuri prezente in acest volum, fiind cunoscute ca predici contra anomeenilor.
Anomeeni - ceea ce se vede dupa chiar numele cu care sunt desemnati, provenit din grecescul anomoios (nu de aceeasi), referindu-se la doctrina ariana ca Fiul nu este de aceeasi fiinta cu Tatal - constituiau o secta desprinsa din curentul arian. Aceasta desprindere a avut loc in urma persecutiei impotriva arienilor intreprinsa de Imparatul Teodosie.
Secta l-a avut ca reprezentant cel mai important pe Eunomiu din Cyzic, impotriva caruia s-au ridicat multi teologi ai timpului (Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Didim din Alexandria, Apolinarie de Laodiceea si Theodor din Mopsuestia). Anomeeni introduceau, in plus fata de arianismul propriu-zis, ideea ca subordonarea Fiului fata de Tatal se manifesta chiar la nivelul esentei acestora.
Astfel, esenta lui Dumnezeu Tatal era socotita „faptul de a fi nenascut”, atribut care, prin punerea in aplicare a unei sofistici care avea la baza logica aristotelica, in mod evident, nu putea fi acordat si esentei celui nascut din El, Fiului. Se ajungea, in acest fel, la concluzia ca Fiul nu putea impartasi aceeasi fiinta cu Tatal.
Aceasta logica simplista, care eluda o verificare a teoriei pe baza textelor biblice, a avut succes in randul multimii.



Poate tocmai din cauza acestui succes al ereziei in randul multimii, primele doua dintre predicile consacrate combaterii anomeenilor nu se opresc asupra implicatiilor doctrinare ale teoriei, ci trateaza preponderent atitudinea spirituala care trebuie adoptata fata de un Dumnezeu situat dincolo de posibilitatea omului de a-l cuprinde cu mintea, ori, in alti termeni, fata de un Dumnezeu Incomprehensibil.
Descrierea acestei atitudini, pe care Ioan o vede prezenta in spiritul si in scrierile autorilor Scripturii, consacra predicilor despre Incomprehensibil un loc aparte intre celelalte opere ale lui Ioan Gura de Aur, poate chiar si printre toate lucrarile care alcatuiesc literatura patristica. Acest loc singular, dezvaluit pentru prima data de catre Rudolf Otto, se datoreaza faptului ca Ioan ajunge prin analizarea trairii fricii de Dumnezeu la fondul comun al omenirii in ceea ce priveste resimtirea intrarii in contact cu divinitatea inexprimabila.
Surprinderea acestei trairi universale de catre Ioan Gura de Aur, desemnata de cercetatorul german ca mysterium tremendum, atesta profunzimea cunoasterii vietii spirituale pe care o etaleaza in aceste predici. Nu mai putin, iar acest lucru se vede in special in ultimele trei discursuri, Ioan dovedeste o stapanire abila a argumentatiei teologice.
Fundamentul acestei argumentatii, spre deosebire de anomeeni pe care ii combate, il constituie interpretarea textelor sacre, iar puterea de convingere este sustinuta de usurinta cu care se foloseste de tehnicile retorice.

Astfel, predicile consacrate descrierii necunoasterii lui Dumnezeu pun in valoare intreaga personalitate a Sfantului Ioan Gura de Aur, a carei stralucire s-a datorat atat virtutilor sale spirituale, cat si virtutilor dovedite in rostirea cuvintelor.

Inchide