Cartea "Semiotica cuantică a limbajului arhetipal"

Semiotica cuantică a limbajului arhetipal   Inchide

Referent ştiinţific prof. univ. dr. Teodor Ghideanu

Deschis, autorul relevă peremptoriu că el ia în seamă Adevărul existenţei Lui Dumnezeu, urmărind să evidenţieze felul în care taina Trinităţii creştine şi taina Întrupării Cuvântului sunt compatibile cu teoria fractalilor şi cu teoria holografiei, ca fundamente explicative ale unor noi paradigme. În esenţă, în Semiotica sa cuantică a limbajului arhetipal, Şerban Fotea ambiţionează comprehensiunea „unităţii în diversitate, aspect ce caracterizează arhetipul în genere; un arhetip poate fi exprimat ca fiind un sui –generis joc de limbaj, indisolubil legat de o anumită situaţie tipică de viaţă, caracterizată de o diversitate de factori, care-şi găsesc unitatea în respectivul arhetip”.

Spre deosebire de un Carl Gustav Jung, care plasează arhetipurile la nivelul unui inconştient colectiv, considerându-le modele fundamentale ale comportamentului instinctiv (înzestrate cu forţe „explozive” şi „periculoase”), Şerban Fotea dezvăluie sensul Sfintei Treimi, drept ARHETIP CREATOR SUPREM, care îl face pe Om, „respectând legile de tip fractalic”, când la Genesis (Facere) se spune limpede: „Şi a zis Dumnezeu: „Să facem Om după Chipul şi Asemănarea Noastră...”

Cu dubla sa pregătire, de inginer electronist şi filosof, Şerban Fotea explică nevoia acestui instrument hermeneutic : „În cazul unui fractal prin replicarea, după anumite reguli, a unei forme-unităţi simple, se obţine la fiecare iteraţie, o formă compusă din respectivele forme –unităţi simple, şi care este asemenea formei unităţi simple de la care s-a plecat; este ceea ce Mandelbrot a numit invarianţa de scară”.. Revelator este fractalul lui Sierpinski (cu triunghiurile răsturnate, în triunghiul integrator). Dinamica intrinsecă relevă permanenta deschidere a fractalului, căci „la fiecare pas-iteraţie forma obţinută este perfectă şi, totuşi, poate fi continuată... elementul iniţial („sămânţa”, n. ns.) conţinând, prin chiar forma sa, legile conform cărora urmează să se facă iteraţia. Dezvoltarea fractalică ne apare, astfel, drept o continuă rememorare creatoare de sine a elementului iniţial..., formele ce rezultă, la fiecare pas, sunt asemenea formei iniţiale, reiterând-o mereu la alt nivel, şi totuşi sânt din ce în ce mai complexe”.
Autorul propune un mecanism interpretativ propriu identificând o serie de nuanţe ale fiinţei, cu care operează semiotico hermeneutic.

Inchide