Cartea "Cu moartea pe moarte calcand"

Cu moartea pe moarte calcand   Inchide

În ziarul România Liberă din 12 decembrie 2003, scriitorul Dan Stanca la rubrica Marturii se întreaba:

“Cine este Mircea A. Tămaş? Putini au auzit de el, numele lui este ca si necunoscut în lumea noastra culturală, iar acest lucru mi se pare o mare nedreptate. Traieste în Toronto, dar îsi publica lucrarile in tara, avind convingerea ca într-un fel sau altul numai aici ar putea fi înteles cu adevarat. El face un imens serviciu spaţiului nostru intelectual prin contributiile remarcabile aduse într-un domeniu respins în egala măsura atit de către laicii inflexibili cit si de către ortodocsii nu mai putin severi - cel putin acesta este un loc unde cele două aripi ajung să se întilneasca -, domeniu pe care cu un termen nu foarte exact l-aş numi esoterism.

Ultima lui carte ‹Din negura de vremi›, incursiuni în esoterismul crestin (ed. Mirton si Rose-Cross Books) este cel mai bun exemplu al unei cercetari minutioase si consecvente siesi, încercind să descopere semnificatii misterioase atit în istorie, cit si în geografia sacra, vorbind despre ceea ce înseamna centru spiritual ocultat, basme, legende, balade, dar neînfatisate pitoresc, ci talmacite hermetic, despre simbologia unor plante, ape si animale, pledind în favoarea Fiinţei pluristratificate, demonstrind ca viata nu este ceva linear de la nastere la moarte, ci ca ne sunt oferite nenumarate prilejuri pentru a ieşi din schema. Avindu-l ca maestru pe René Guénon, referindu-se atit la Hasdeu, cit şi la N. Densusianu, fiind un cunoscator al operei lui V. Lovinescu, autorul de care vorbim scrie cu mult farmec şi persuasiune, iar cei atrasi de asemenea direcţii de cercetare sunt în urma lecturii cei mai cistigati.

Poate fragmentul cel mai interesant din carte este acela în care el prezinta un aventurier ciudat, ungur transilvanean din comitatul Trei Scaune, Csoma Sandor, care, vrind să afle originea maghiarilor, întreprinde o calatorie tocmai în Tibet unde avea sa si moara repede fara sa afle mare lucru. Evenimentele acestea se petreceau la mijlocul veacului XIX, dar analogia pe care Mircea A. Tămaş o face între Trei Scaune, Tripolis si Tripuri ("Trei Cetati" în greacă şi sanscrita), dezvoltind o întreaga teorie a semnificatiilor simbolice, este uluitoare.
Domeniul esoteric nu este, asa cum se crede de obicei, o aiureală nociva, o suma de bizarerii care-i atrag pe oameni cu psihic labil şi minte slaba, ci o provocare data tuturor spre a iesi din lenea intelectuală atit de caracteristica acestor vremuri si, în egală masura, de-a depasi chiar si o forma de credinta comoda si pasiva. Regele Lumii, Agartha, Shambala, "capetele negre", Moldova şi Valahia neagra, atitea si atatea elemente de simbologie sacra creeaza configuratii fascinante si ne fac sa uitam de grijile si placerile momentului. Cu cit furtuna este mai apriga ori cu cit acalmia ne amorteste, cu atit mai mult în mijlocul haosului sau al raţionamentelor disciplinate întilnirea cu asemenea diamante aduc aminte omului de luminoasa si obscura sa obirsie”.

Inchide