Cartea "Depăşirea fenomenologiei clasice în filosofia creştină contemporană"

Depăşirea fenomenologiei clasice în filosofia creştină contemporană   Inchide

Bujor Ramona Elena, absolventă în 2003 a Facultăţii de Filosofie, Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi, absolventă a Masterului de „Filosofie creştină şi dialog cultural”, „Univ. Al.I. Cuza”, 2007, doctorandă la Univ. „Al.I.Cuza”, cu lucrarea „Libertate şi creaţie la Jean-Paul Sartre”. Publicaţii: „Voinţă şi libertate la Immanuel Kant”, în „Cultura”, nr. 3/2005; „Bonaventura şi fenomenologia Logosului în lume”, în „Cronica”, nr.3/2006; „Une perspective phenomenologique existentielle sur le mythe de l Eternel Retour: Mircea Eliade et Jean Paul Sartre”, în vol: „Human Being in Contemporary Philosophical Conceptions”, Volgograd, 2007.



Într-un timp când postmodernismul şi-a luat dreptul de a pune în discuţie, prin ceea ce se numeşte deconstrucţie, categoriile care păreau a exprima adevăruri fundamentale, cucerite de gândire de-a lungul drumului istoric, este aproape imposibil de a mai încerca o clasificare a ştiinţelor, cum au făcut Aristotel în Metafizică sau Rene Descartes în Principiile filosofiei. Există o amplă diversificare a ştiinţelor, mai ales a celor numite de către Wilhelm Dilthey, ale spiritului, şi chiar dacă obiectul lor general este acelaşi- omul şi raporturile sale cu istoria, societatea, valoarea, semenul, sinele- însuşi- într-un cuvânt „lumea”-, ele se delimitează, reciproc, prin metodele proprii de cercetare şi prin sectoarele restrânse pe care le constituie ca obiecte de studiu. Astfel, sub denumirea de „filosofie” o serie de discipline /ştiinţe îşi desfăşoară activitatea: istoria filosofiei, axiologia, filosofia culturii, hermeneutica, filosofia religiei, filosofia ştiinţei, ştiinţele comunicării etc.
Dar, în acest cadru foarte vast, cu paliere diversificate, care ar putea fi asemănătoare cu manifestările aceluiaşi Spirit absolut hegelian, dreptul de existenţă al unei: „filosofii creştine” este diminuat, sau chiar anihilat, nu de puţine voci cu autoritate, (de exemplu Martin Heidegger, cum vom vedea), pentru care expresia în cauză este, dacă nu imposibilă, atunci cu siguranţă un hibrid. Este cu putinţă vreo legătură între creştinism/teologie creştină şi filosofie? Nu au ele „obiecte” de studiu diferite şi metode clar distincte? Dacă Platon a exilat poeţii din cetatea filosofică, acelaşi destin l-a avut şi „filosofia creştină”, începând mai ales cu perioada iluminismului (Aufklarung): este inutilă o filosofie creştină, dacă este deja o ştiinţă chiar dacă deosebită de toate celelalte, inclusiv de filosofie care se ocupă cu adevărul creştin, anume teologia. Ne aflăm de fapt, într-o situaţie diametral opusă lui Thomas d Aquino, care răspundea unei întrebări inverse celei prezente: mai avem nevoie de o filosofie creştină dacă există teologia? În Summa Theologiae, Partea I, Questio I, anume: „Să vedem dacă pe lângă disciplinele filosofice nu e necesar să cunoaştem o altă doctrină?.. Mai apoi, doctrina nu poate fi decât despre fiinţă: nimic nu se poate ştii despre adevăr, dacă nu se referă la fiinţă. Dar în toate disciplinele filosofice se tratează despre toate cele ce se referă la fiinţă, chiar despre Dumnezeu (...) Nu a fost deci necesar să fie pe lângă celelalte discipline filosofice, o altă doctrină (..) Noi răspundem că a fost necesar pentru salvarea omului să existe anume o doctrină de revelaţie divină, pe lângă disciplinele filosofice, care să cerceteze chiar raţiunea umană.. Dar chiar despre acele lucruri cu privire la Dumnezeu, pe care raţiunea umană le poate cerceta, a fost necesar pentru om să fie instruit de către revelaţia divină...”

Inchide