Cartile editurii "Reader's Digest" (detalii editura) (ascunde detalii)

In octombrie 1918, in Franta, schija unui proiectil il raneste pe DeWitt Wallace, un soldat american de 29 de ani. De-a lungul lunilor de convalescenta din spital, el reia o mai veche idee de-a sa: un nou format de revista. Revista este citita azi in 49 de tari, in 20 de limbi si are aproape 100 de milioane de cititori in intreaga lume.

DeWitt Wallace era un cititor innascut. A fost atras de carti si reviste inca din copilarie, cand lua sarguincios notite despre tot ce gasea ca e important. Intors de pe front, trece imediat la realizarea planurilor sale. Timp de sase luni citeste, selecteaza articole si conspecteaza. Wallace si-a dat seama ca oamenii, chiar daca sunt interesati de esenta lucrurilor, se pierd in suvoiul de informatii, neputand deosebi intre informat ia importanta si cea nesemnificativa.

Prin urmare, solutia era un nou format de revista, ceva intermediar intre carte si ziar, care sa lase suficient timp intelegerii esentialului, dar care sa ofere si o lectura interesanta, cu informatii noi. In ianuarie 1920, apare deja exemplarul de proba din Reader’s Digest, in traducere libera „culegere de rezumate pentru cititor“ – cu 31 de articole, cate unul pentru fiecare zi a lunii, fara insa ca vreunul sa depa- seasca doua pagini.

Cheltuielile pentru cele cateva sute de exemplare le-a acoperit din imprumuturi familiale. Inceputul insa nu a fost lipsit de greutati: doi ani la rand, expertii din lumea presei l-au respins sistematic, spunand ca ideea sa este prea naiva, iar scrierile prea serioase si exagerat de didactice. Noroc ca au fost si unii care au crezut in acest proiect: in acesti ani o intalneste pe Lila Acheson, „o fata de vis“, care devine partenera sa de viata. Lila a intuit imediat ca se afla in fata unei idei senzationale. Nici urmatorul pas genial nu s-a lasat prea mult asteptat: Wallace decide sa-i ignore pe editori si sa trimita revista direct cititorilor. Le trimite scrisori in care le face o promisiune indeajuns de atragatoare: ca va returna banii fiecarui abonat care nu va fi multumit de calitatea publicatiei. Se strang astfel 1.500 de abonati, cei 3 dolari incasati de la fiecare platitor ajungandu-i pentru editarea primului numar. Sotii Wallace stiau foarte bine ca, daca primul numar esueaza, nu vor mai avea nici bani cu care sa continue, nici cum sa-si respecte promisiunea.

In februarie 1922 apare primul numar. Are 64 de pagini alb-negru, format de buzunar, 14 x 19 cm, si cuprinde doar articole informative, fara anunturi publicitare. Planul functioneaza perfect: nimeni nu renunta la abonament si nu cere returnarea banilor. Wallace poate astfel continua editarea publicatiei. Pentru a conspecta din reviste, merge zilnic la Biblioteca Publica din New York. Entuziast, pregateste rezumate ale textelor care ii trezesc interesul. Stilul e accesibil, Wallace incercand sa redea esentialul si sa evite pasajele lungi si confuze. Va reveni la acea biblioteca, dar ca proprietar al unei firme internat ionale, ajuns milionar, pentru a finanta modernizarea salii de lectura, aceasta purtand azi, in semn de recunostinta, numele sau. Scrisorile sale catre cititori, in care foloseste un ton familiar, atrag noi si noi comenzi. Succesul, datorat in parte si dimensiunilor de buzunar ale revistei, face ca prima aniversare a publicatiei sa fie serbata alaturi de 7.000 de abonati. In urmatorii patru ani, numarul lor ajunge la 20.000, iar peste inca trei ani creste la 216.000 de abonati.
In anii '30 apar primele inovatii: publicatia se vinde si la standurile de ziare, continand, pe langa articole preluate, si reportaje originale. Bineinteles, creste numa- rul angajatilor. In plus, sediul se muta intr-o noua cladire, de amenajarea careia se ocupa insasi Lila, care isi foloseste experienta in design interior. Succesul urias a facut apoi, inevitabil, ca publicatia sa apara si in alte tari, incepand cu editia britanica, din anul 1938. Retragerea oficiala a sotilor Wallace din afacere a avut loc abia in 1973, pana atunci fiind editate, pe langa revista, carti in rezumat, opere complete, discuri si casete. Valoarea averii lor a fost evaluata, in 1980, la o jumatate de miliard de dolari. Sotii Wallace n-au uitat niciodata de unde au plecat si, prin donatiile lor, au intrat in clubul filantropilor legendari. DeWitt a sprijinit cu generozitate atat colegiul la care a invatat, cat si cariera tinerilor jurnalisti. Lila, in schimb, a devenit patroana a artelor, restaurand, printre altele, atelierul si gradina lui Claude Monet din Giverny, Franta, si a donat milioane de dolari Muzeului Metropolitan din New York. Cu toata bogatia si puterea sa, Wallace a ramas un om simplu. Se considera un om de rand, caracterizat de o curiozitate nemarginita si de o putere de munca extraordinara. A citit mult, dar preocuparea sa principala a fost aceea de a oferi informatii pe intelesul tuturor, care sa le poata da oamenilor speranta si care sa largeasca orizontul lor de cunoastere.

„Usor de citit“, „de retinut“ si „de folosit“ – acestea au fost cuvintele-cheie din viata lui. DeWitt a murit la 30 martie 1981. Avea 91 de ani. Dupa moartea sa, Lila n-a mai trait decat trei ani.

Reader’s Digest este in prezent una dintre cele mai citite publicatii din istoria presei, urmand cu fidelitate concept ia devotatilor sai fondatori. Paginile ei prezinta, intr-o maniera atractiva si interesanta, istorii si destine umane. Stradania principala ramane aceea de a le oferi cititorilor cat mai multe informatii.

In Romania, Reader’s Digest s-a lansat in aprilie 2004, cand a infiintat divizia de carti la Bucuresti. De atunci, au fost tiparite zece titluri de succes, printre care: Descoperiti minunile lumii, Mari enigme ale trecutului, Sanatate cu tratamente naturiste, precum si CD-uri cu muzica. In octombrie 2005, corporatia media a lansat in Romania revista Reader’s Digest. Tom Gardner, Presedintele Reader’s Digest International, spune: „Romania este noua noastra stea... Cititorii de aici sunt pasionati de lectura.