Cartea "Pajisti sufletesti"

Pajisti sufletesti   Inchide

Autorul acestor versuri este sculptor. El sculptează în lemn, de aproape patruzeci de ani. A început cu rame şi draperii, acum execută comenzi pretenţioase, strane şi catapetesme pentru biserici mai mici sau pentru catedrale. Are o adevărată întreprindere, cu meşteri şi ucenici, condusă de fiul său, care s-a lăsat de inginerie pentru a duce mai departe o tradiţie inaugurată în familie de Timotei. Pentru a face obiecte bisericeşti, artistul nostru nu numai că a învăţat la perfecţiune tainele acestei străvechi meserii, dar a şi citit Biblia, a aprofundat Evangheliile şi mai ales Apocalipsa, a citit cărţi ale Sfinţilor Părinţi şi a dus discuţii teologice cu înalte feţe bisericeşti, deoarece se ştie că un obiect de cult – şi tot ce împodobeşte Biserica este obiect de cult! – nu poate fi realizat de un artist dacă acesta nu are credinţă, iar credinţa se exprimă nu doar prin rugăciune, ci şi prin cunoaşterea lumii din perspectiva credinţei ortodoxe. Spun aceste lucruri pentru a încerca să arăt cititorului de unde vin versurile adunate în această plachetă. Eu însumi am fost surprins când am aflat că Timotei scrie, şi încă poezie religioasă. Mă îndoiam de faptul că mâinile obişnuite cu dalta şi căldura inexpri-mabilă a lemnului pot ţine cu dezinvoltură pixul şi mai ales pot desena versuri.



Artiştii care au alte mijloace de expresie cu greu se exprimă în cuvinte, chiar şi pentru a comunica între ei. Îmi amintesc de o lecţie a lui Gheorghe Velea, la care am asistat. Se apropia de şevaletul câte unui învăţăcel, se uita îndelung la lucrarea elevului, îi cerea apoi cu un gest al mâinii pensula, amesteca după o reţetă numai de el ştiută culorile, se apropia de şevalet, se depărta, punea un accent de culoare undeva pe pânză apoi, triumfător, îi spunea elevului:



-Ei ?



Din exclamaţia maestrului elevul trebuia să fi înţeles cât dintr-un tratat întreg de pictură!



Lectura acestor texte m-a contrariat: Nu-i vorba de poezie religioasă în adevăratul sens al cuvântului, dar este aici o experienţă atât de interesantă prin origi-nalitatea ei, încât nu am ezitat să scriu aceste rânduri, încercând să-mi explic şi să explic cititorilor cum poate cineva să ajungă în transcendent, să aibă viziuni translogice şi să încerce să le pună în versuri. Lectura cărţilor sfinte a contribuit, fără îndoială, la construirea acestui imaginar aproape de viziunile sfinţilor părinţi. Dar sunt milioane de oameni care citesc Biblia şi nu au asemenea viziuni. Aici este vorba şi de calităţile artistice ale lui Timotei, de capacitatea sa de a realiza ceea ce Lucian Blaga numea „personanţă”, adică trecerea inconştientului în conştient, pentru a zămisli acolo nişte viziuni ale lumii necreate. Problema este cum poate fi pusă o asemenea stare în text, atunci când, aşa cum spuneam, autorul este departe de a fi un artist al cuvântului. Probabil se realizează un fel de dicteu automat, ceea ce explică şi multele pasaje obscure, dar versurile pe care le aveţi în faţă trebuie citite oarecum holistic, dincolo de sintaxă şi chiar de înţelesurile lexicale. Ele sunt expresia unor „vedenii”, cum ar fi spus Părintele Cleopa, cu inflexiuni ale limbii vechi româneşti ce amintesc de Varlaam, de Miron Costin, sau de Dosoftei. Ceea ce la primă vedere ar putea fi luat drept stângăcie este de fapt expresivitate involuntară şi textul poeziei se constituie într-un tot asemenea unui tablou: ut pictura poesis!



Ioan NEACŞU

Inchide